Construcția
Tino Glimmann, Jan Gollob / Kosovo, Eleveția / 2016 / 68 min
Construcția e mai mult decât oțel, beton și coincidență – asta ne-a fost clar de la început. În felul lui caracteristic, dar inoportun, un bărbat modelează peisajul periferiei Priștinei – cu o energie formidabilă. De 15 ani, Kadri Batusha construiește o casă și nu pare să o termine. Ce îl motivează să facă asta? Prin Construcția am încercat să găsim un răspuns la această întrebare. Evident, am descoperit mai mult de atât. Acest munte de beton ne vorbește despre locuințe, ce înseamnă să n-ai rădăcini, cum să faci un loc ca acasă, cum să te exprimi. Biografia lui Kadri Batusha este modelată de migrație, activism politic, închisoare și război. Povestea lui se dezvăluie treptat în jurul casei lui; totodată, analizăm istoria recentă a Republicii Kosovo, rolurile clădirilor, spațiile diasporei și încercarea de a construi un cămin – subiecte care sunt mai importante ca oricând la nivel global. Ca arhitecți, realizarea acestui film ne-a oferit o nouă perspectivă asupra importanței absolute a construirii, a spațiilor în care locuiesc oamenii și a nevoii de exprimare – ca în cazul lui Kadri Batusha, cu oțel și beton ca mijloace.
Despre film
În oraşul kosovar Priştina, o clădire ca o pictură cubistă este în construcție de 15 ani, extinzându-se neîncetat fără vreun plan de arhitectură sau certificat de urbanism. Este clădirea lui Batusha, un labirint betonat, propriul său Xanadu. Este, de asemena, reflexia trecutului său complicat: de la începuturile sale într-un chișc unde vindea kebab, la virajul către activism politic, la exilul în Elveția și momentul plonjonului cu capul înainte în mijlocul războiului din Bosnia. Intervievând familia și prietenii şi urmându-l în prima sa vizită în Elveția de după exil, regizorii Tino Glimmann și Jan Gollob construiesc portretul unui om ale cărui impulsuri anarhice devin simbolice pentru întregul Kosovo. Reflectate în arhitectura dezordonată a casei, aceste impulsuri se dovedesc esențiale, motivate nu doar de dorinţa de a merge şi a construi mai departe, ci și de o nevoie aproape compulsivă de a face acest lucru, ca o confirmare a existenței, a apartenenței. Pentru a aparţine cu adevărat trebuie să-ţi revendici propriul loc în lume.